Cele mai triste finaluri ale basmelor pe care le-ai adorat în copilărie
Majoritatea filmelor Disney au un final cât se poate de fericit, în care prințesa este salvată de prinț, iar cei doi se căsătoresc și trăiesc fericiți până la adânci bătrâneți.
Există și un motiv pentru asta – Disney nu are niciun interes să îi oripileze pe cei mici și să le dea coșmaruri. Desigur, celebra companie nu se sfiește să le arate copiilor și teme mai serioase sau mai emoționale (după cum am scris aici), dar lucrurile cu adevărat întunecate le păstrează deoparte.
Poate că ai aflat, în copilărie sau mai târziu, că basmele prezentate atât de frumos de Disney au niște finaluri demne de filmele horror. Dacă nu, pregătește-te ca lumea ta să fie dată peste cap.
Finalurile alternative la „Cenușăreasa” sunt demne de franciza Saw
„Cenușăreasa” vine cu mai multe finaluri posibile. Într-una din versiuni, Cenușăreasa o ucide pe prima sa mamă vitregă, în speranța că tatăl său se va căsători cu menajera. Și chiar așa se întâmplă, doar că Cenușăreasa nu prevăzuse că noua mamă vitregă se va muta cu fiicele ei răutăcioase în casă și că o va forța pe ea să facă treburile casei. În altă versiune, păsările cu care Cenușăreasa este prietenă mănâncă ochii surorilor sale vitrege în final, dar nu înainte ca acestea să își taie bucăți din picior pentru a încăpea în celebrul pantof.
„Frumoasa Adormită” are multe probleme
În versiunea originală a poveștii, Frumoasa Adormită nu este trezită de sărutul prințului… ci de gemenii din burta ei, pe cale să se nască – rezultatul tendințelor de necrofilie ale prințului. Prințul se întoarce, îi promite că va trimite pe cineva să o ia pe ea și pe gemeni de acolo și să îi aducă la palatul lui. Omite să îi spună că e însurat, astfel încât atunci când Frumoasa Adormită și copiii ei sunt aduși la palat, e oarecum o surpriză pentruu ei să fie întâmpinați de o femeie care vrea să îi omoare. Prințul o oprește, iar într-un final, se căsătorește cu Frumoasa Adormită. Un viol și câteva minciuni mai târziu, ei ajung să trăiască fericiți până la adânci bătrâneți.
Finalul la „Albă ca Zăpada” este terifiant
Dincolo de faptul că Albă ca Zăpada e încă un copil când fuge cu prințul salvator, mai e o problemă cu finalul original al basmului. Mai exact, regina cea rea este pedepsită că a vrut să o ucidă pe Albă ca Zăpada – normal, nu? Doar că metoda nu este cea mai ortodoxă. Ea este pusă să danseze în pantofi din fier roșu fierbinte, până nu mai rezistă și moare.
„Mica Sirenă” are un final mult prea trist
Basmul original este unul tragic și trist, al cărui final poate fi dificil de înghițit pentru un copil. Mica Sirenă poate să se bucure de picioare de om doar cu ajutorul unei poțiuni care îi răpește vocea și care o face să se simtă de parcă ar călca pe cuțite ascuțite la fiecare pas – deși prima parte este prezentă în filmul animat, a doua este omisă. Ai crede că un asemenea sacrificiu va merita măcar, iar dorința ei de a se căsători cu prințul se va împlini, nu? Ei bine, nu. Prințul se căsătorește cu o altă femeie, iar Mica Sirenă se aruncă în mare și se transformă în spumă.